image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Film: Eddie” Vulturul” ( Eddie the Eagle)


Încă de la începutul articolului vreau să îți spun că acesta nu este un film obișnuit, nu este o poveste oarecare, ci este o ecranizare inspirată dintr-un fapt real, o ecranizare care va aduce în fața ochilor tăi o poveste la fel de adevărată ca oricare alta. Da, Eddie the Eagle este un ”personaj” în adevăratul sens al cuvântului și crede-mă că perseverența de care a dat dovadă te va face să îți dai seama că în viață orice este posibil atâta timp cât ai pasiune și ai un dram de nebunie.

Eddie Vulturul este un film despre șansa pe care ți-o faci singur, despre oamenii care nu cred în tine și despre visul unui puști de a nu fi un oarecare, de a ieși din tipare. Deși condiția fizică nu îi permitea, Eddie încearcă încă de la o vârstă foarte fragedă să arate că imposibilul nu este chiar atât de imposibil. Pe tot parcursul filmului asistăm la numeroase încercări de-ale sale de a ajunge la Jocurile Olimpice, încercări care, din păcate, nu par a da roade.


Știți vorba aia cu ” nu judeca o carte după copertă”? Ei bine, în cazul acestui film ar trebui să învățăm o expresie nouă, și anume” nu judeca un film după trailer”. Recunosc că trailerul nu m-a impresionat, dar acum, după ce am fost la vizionarea filmului, îți spun cu mâna pe inimă că această ecranizare merită un public cât mai numeros. Recomand să ajungi la film fără să vezi trailerul, fără să știi ceva despre poveste pentru că odată ajuns în sala de cinema nu vei regreta.

Hugh Jackman este, așa cum mă așteptam încă de la început, o apariție cu adevărat interesantă. Nu există rol pe care să îl fi jucat și care să nu mă fi impresionat, așa că personajul lui Chuck Berghorn a fost cu adevărat unul impresionant. În ceea ce îl privește pe actorul principal, Taron Egerton a fost o apariție interesantă. Înafară de asemănarea izbitoare cu ”adevăratul” Eddie, Egerton reușește să ajungă la spectator și să îl facă să îi trăiască povestea cu adevărat.

Sunt 105 minute pline de umor, de optimism, de visuri pentru care merită să lupți cu înverșunare. Clipe întregi în care îți simți inima cât un purice, în care speri ca Eddie să aibă noroc și să se ridice la nivelul așteptărilor.



Dacă mi-a plăcut acest film? L-am adorat! Este genul de film care nu apare în fiecare zi și care trebuie trăit nu doar vizionat. Acel tip de film pe care trebuie să îl iei ca pe o lecție de viață și care trebuie să te impulsioneze să îți urmezi visele.

Filmul intră în cinematografe pe 8 aprilie, distribuit de Odeon Film.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu