image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Cincizeci de umbre ale lui Black


Există unele filme la care nu ai cum să lipsești pentru că ești atât de curios de ce se va întâmpla în ele încât preferi să amâni orice altceva pentru a le vedea. Cam asta s-a întâmplat cu mine și cele Cincizeci de umbre ale lui Black, film la care am ajuns pentru că eram extrem de curioasă de cum va fi redată această parodie.

Cincizeci de umbre ale lui Black urmărește deja cunoscuta poveste a filmului Cincizeci de umbre ale domnului Grey pe care îl parodiază la maximum. În fapt avem două personaje ce ne vor spune iarăși povestea de dragoste a miliardarului cu fata timidă, poveste despre care fiecare dintre noi a auzit chiar dacă nu a văzut filmul pentru că a fost extrem de mediatizată anul trecut.

Dacă nu ați văzut deja primul film inspirat din trilogia 50 shades of Grey, eu nu vă recomand această parodie. De ce? Simplu: pentru că nu o să vă puteți bucura la maximum de toate fazele amuzante din film. Unele momente sunt cu adevărat hilare dacă ai văzut filmul inițial, pentru că faci comparații între ceea ce fac personajele și acest lucru nu poate decât să mărească doza de amuzament.

Filmul este cu adevărat o desfătare, nu ai cum să nu te distrezi știind că la fiecare pas personajele noastre mai fac câte un lucru amuzant. În film o să regăsiți foarte multe trimiteri la alte filme, trimiteri parodiate( bineînțeles) așa că dacă vreți să vedeți un dans a la Magic Mike cu siguranță va trebui să vedeți acest film.

Noi am râs exagerat de mult pe parcursul celor 92 de minute și, deși filmul nu se termină exact ca cel original, consider că a fost o idee excelentă să nu facă acest film foarte lung.

Cel mai amuzant moment din film are ca subiect o carte! Dar pentru a vedea și voi la ce carte mă refer trebuie neapărat să ajungeți la film!

Cincizeci de umbre ale lui Black intră în cinematografele din România pe 29 ianuarie distribuit de Ro Image.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu