image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Pe malul mării



Din când în când urmează să apară câte un film de la care nu ști la ce să te aștepți însă, datorită unor anumite detalii, abia aștepți să îl vezi pentru a îți face o părere despre el. Cam așa s-a întâmplat cu filmul Pe malul mării, film mult așteptat datorită protagoniștilor: Brad Pitt și Angelina Jolie Pitt.

Filmul ne aduce în primplan cuplul format din Roland( Brad Pitt) și Vanessa (Angelia Jolie Pitt), un cuplu cu multe probleme și cu o istorie destul de interesantă în spate. El, un scriitor celebru fără inspirație, și ea o fostă dansatoare de succes, ajung pe coasta franceză locul unde începe și acțiunea noastră. Filmul urmărește povestea celor doi, viața lor de dinainte de această excursie( acesta fiind și unul dintre marile mistere ale filmului), dar și un cuplu abia căsătorit, cuplu ce va deveni o parte foarte importantă a filmului.



Din punctul meu de vedere filmul are două puncte forte: locația și actorii principali.

Atât Brad cât și Angelina reușesc să își ducă personajele până la capăt, el un soț care nu știe cum să își facă soția să revină la femeia care fusese o dată și ea, o femeie extrem de frumoasă, dar cu un trecut dureros care a schimbat-o foarte mult. Chimia dintre cei doi poate fi observată pe tot parcursul filmului și ne face să iubim personajele și mai mult.

Locația a fost perfect aleasă, ea fiind, așa cum am spus și mai sus, un punct forte al întregii ecranizări. Cadrele au fost foarte bine gândite reusind să pună în valoare atât frumoasa plajă cât și fiecare detaliu ce trebuia să ne rămână întipărit în minte: cum ar fi ochelarii pe care Nessa îi arunca iar Roland îi aranja întotdeauna.



Filmul s-a vrut a fi unul psihologic și din această cauză acțiunea a avut de suferit. Mai bine spus, în filmul Pe malul mării nu există acțiune și din această cauză cele 130 de minute trec foarte greu și te fac să nu îndrăgești filmul atât de mult. Acesta, din punctul meu de vedere, este un minus al ecranizării pentru că, oricât de bun este filmul faptul că acțiunea este inexistentă și durata mult rpea mare s-ar putea să îi dăuneze( atât filmului cât și privitorului).

Filmul a intrat în cinema de ieri fiind distribuit de Ro Image.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu