image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

PAN: Aventuri în Țara de Nicăieri


Nu știu dacă există persone care să nu fi auzit măcar o dată în viață de Neverland sau de Peter Pan, băiețelul care refuza să crească. Cu toate că știm bătăliile legendare pe care Peter le-a avut cu Căpitanul Hook, forte puțini sunt aceia care știu poveștile de dinaintea acestora. Cei de la Freeman Entertainment ne aduc toamna aceasta povestea începuturilor lui Peter Pan!

Filmul creionează drumul parcurs de Peter din ziua în care s- născut și a fost abandonat pe Pământ până în momentul în care află care este menirea sa, momentul în care își primește numele de ” Pan”. În această călătorie ne sunt introduse și alte personaje deja celebre precum Căpitanul Barbă Neagră( Hugh Jackman), Hook( Garrett Hedlund) și Tiger Lily( Rooney Mara).
Pentru că tot v-am spus mai sus numele câtorva dintre actori trebuie să vă zic că PAN are, după părere mea,  cea mai bună distribuție pe care am văzut-o într-un film anul acesta. Levi Miller, cel care îl interpretează pe Pan, deși este la primul său rol, reușește să intre în pielea băiețelului poznaș și să ne aducă aminte de toate clipele în care ne doream să fim duși și noi în Neverland.



Toți îl știți pe Hugh Jackman datorită rolului care l-a făcut celebru, și anume, Wolverine însă, după ce o să vizionți PAN: Aventuri în Țara de Nicăieri o să observați că actorul mai are mulți ași în mânecă. Modul în care a intrat în pielea lui Barbă Neagră este de-a dreptul incredibil, nepământean aș  spune. Avem un personaj ce reușește să inspire teamă, dar să ne facă și să râdem, un actor ce reușește să interpreteze un personaj care, din punctul meu de vedere, aduce  a psihopat.


Din punct de vedere vizual filmul reușește și aici să aducă spectaculosul în prim plan. Neverland este un paradis din toate punctele de vedere. Efectele folosite, culorile te fac să îți spui în gând: vreau și eu acolo. Dacă vă spun că cele 111 minute au fost prea puține mă puteți crede? Filmul este realizat atât de bine încât la final nu îți dorești să mai ieși din sală, îți dorești ca filmul să ruleze la nesfârșit.

Momentul meu preferat, moment pe care abia aștept să îl revăd, a fost acela când am auzit melodia celor de la Nirvana cântată de toți băieții din canion. În momentul ăla am spus în mintea mea: ok, regizorul ăsta este nebun în cel mai frumos mod posibil.

Pe lângă faptul că filmul a fost incredibil treuie sa le mulțumesc celor de la Freeman Entertainment și pentru primirea frumoasă de care am avut parte și pentru vizionarea de excepție, dar și pentru lănțicul pe care l-am primit, lănțic identicul cu cel al lui Peter. Abia aștept să văd ce uși va deschide.

Film este adus de cei de la Freeman Entertainment și  apare în cinema pe 9 octombrie.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu