image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Maze Runner: The Scorch Trials



Sunt o fană înfocată a distopiilor așa că am iubit din tot sufletul primul film din seria Maze Runner. Atunci când am auzit că cel de-al doilea film, The Scorch Trials, o să apară și la noi, distribuit de cei de la OdeonFilm am fost extrem de încântată și abia am așteptat să îl pot vedea.

Am intrat în sală plină de emoție, abia așteptam să revăd actorii care s-au descurcat perfect în primul film, dar și să intru iarăți în povestea labirintului, să văd la ce probe vor mai fi supuși eroii noștri.

Ce mi-a plăcut la film? În primul rând faptul că povestea a continuat fix de acolo de unde rămăsese. Am întâlnit multe filme în care povestea e puțin decalată, dar nu este cazul The Scorch Trials. Thomas( Dylan O'Obrien) împreună cu prietenii lui se simt pentru prima dată după mult timp la adăpost ajunși în tabăra celor care le promit că viața lor nu mai este în pericol. În plus, faptul că atât Thomas cât și Teresa își aduc aminte părți din viața lor de dinaintea labirintului face ca povestea să ie și mai interesantă pentru cel ce o vede.

Atât efectele sonore cât și cele vizuale sunt de-a dreptul impresionante. Vă pot spune că există o scenă în care sunt folosite fulgere,  scenă care din punctul meu este extrem de bine realizată făcându-te să ai impresia că totul este real, că nu s-au folosit programe și alte minunății pentru a realiza efectele despre care vorbeam.


Un alt lucru care mi s-a părut foarte bine gândit, a fost faptul că în acest film aflăm mai multe despre cei de la WICKED și despre motivul pentru care încercau să îi găsească pe toți cei care erau imuni la virus.

Filmul este plin de acțiune, nu există momente moarte, în care să nu se întâmple nimic. În plus, din câte am înțeles de la cei care au citit deja cărțile, filmul intră puțin și în acțiunea celei de-a treia cărți așa că  pot spune că durata acestuia a fost foarte bine aleasă mai ales că tratează o parte destul de mare a poveștii.

Finalul a fost destul de previzibil, dacă mă întrebați pe mine, dar era destul de logic ca acțiunea să ducă în acel punct, așa că eu mă aștept ca în al treilea film să avem parte de o luptă între cei imuni și cei ce nu sunt imuni.

Un lucru care nu mi-a plăcut la film a fost faptul că au fost momente în care aveam impresia că urmăresc un episod din serialul The Walking Dead având în vedere că cei bolnavi prezentau exact aceleași simptome ca personajele din serialul mai sus menționat. Pe lângă acest lucru, mi-aș fi dorit să aflu mai multe lucruri despre boală în sine: cum a apărut, de ce a apărut și, mai ales, de ce personajele noastre principale erau imune la ea. Sper totuși că aceste lucruri nu ne-au fost încă dezvăluite pentru că ne vor fi prezentate în amănunt în următorul film pe care abia îl aștept.

The Schorch Trials a fost un film plăcut care, din punctul meu de vedere, îi va fascina pe toți fanii seriei și care reușește să mențină vie lumea creată în prima peliculă.

Filmul a intrat în cinema de vineri fiind distribuit de cei de la OdeonFilm

Share this:

CONVERSATION

2 vise sparte:

  1. L-am văzut și eu vineri, mi-a plăcut foarte, foarte mult, chiar mi-a fost dor să văd ceva în genul filmelor post-apocaliptice (aici fac referire la chestiile alea care semănau așa mult cu niște ”zombie”). :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suntem norocoși că atât de multe distopii ajung să fie transformate în filme :3

      Ștergere