image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Napoli- Vezuviu- Pompei- Matera- Truli



De cateva zile nu ati mai auzit nimic de mine. Asta nu pentru ca asa am programat sa fac, ci pentru ca de aproximativ o saptamana am plecat in vacanta, am lasat caldura si monotonia Bucurestiului in spate si m-am indreptat spre tara mea de suflet: Italia. Nu planuiam sa dispar de tot din mediul online, chiar ma gandeam sa scriu zilnic despre locurile pe care le vad, mancarea pe care o mananc si frumusetile Italiei, dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, m-am trezit aici deconectata de la internet. De ce? O sa aflati imediat.


Am ajuns aici sambata trecuta si nu ni s-a spus nimic despre ceea ce vom face in urmatoarele saptamani. Eram obisnuiti ca parintii lui Andrei sa ne explice in amanunt fiecare detaliu al vacantei pe care o petreceam impreuna, dar se pare ca de data asta taceau ca niste soricei si asteptau. Ce asteptau? Ei bine, am aflat duminica seara faptul ca toata perioada sederii noastre va fi o surpriza pentru noi asa ca nu vom afla locurile unde vom merge decat cu o seara inainte de a pleca la drum. Suspansul a crescut, nu ne asteptam la asa ceva asa ca atunci cand am aflat doar ca luni plecam spre Napoli amandoi eram socati. Nu stiam la ce sa ne asteptam, nu stiam cat va dura totul, vacanta planificata de parintii lui Andrei era un mare mister pentru amandoi.

Am plecat spre Napoli luni si cand am ajuns la destinatie am avut socul vietii mele: 5 zile fara internet( acum puteti sa intelegeti de ce am absentat atat de mult). Vestea nu era chiar rea, aveam nevoie de o vacanta, de o deconectare de la online, dar nu ma asteptam ca ea sa vina atat de repede. Stiti ce a fost cel mai greu in acel moment? Faptul ca nu stiam ce urma sa se intample in continuare, toate cele 5 zile erau un mister si faptul ca nu aveam internet si nu stiam cam ce se poate vizita pe acolo( inafara de Vezuviu si Pompei) ne-a cam dat batai de cap. In prima seara am facut o baie la apus si am vazut prima data Vezuviul. Mi-am dat seama ca ne aflam intr-un loc uimitor, care ne promite multe, dar faptul ca nu stiam ce urmeaza ma facea sa imi pun zeci de intrebari.




Aflasem ca a doua zi urma sa vizitam doua orasele, dar sincera sa fiu nu eram atat de incantata. Ma gandeam ca ele urmau sa fie banale asa ca nu am dat prea mare importanta vestii. Ei bine, lumea mea s-a intors la 180 de grade atunci cand am ajuns pe Costiera Amalfitana, locul cu cea mai albastra apa posibila, locul cu orasele in stanca, cu sute de masini care nu gaseau un loc de parcare si cu cele mai frumoase plaje pe care le vazusem pana in acel moment. Am fost fascinata de loc, m-am indragostit de peisaj, de plaja si de ideea de a privi in fiecare dimineata rasaritul perfect. Sunt invidioasa pe oamenii care locuiesc acolo; daca as putea mi-as face o casa fix  in Amalfi si as sta in fiecare zi pe plaja. Cea de-a doua zi in regiunea Napoli m-a facut sa imi dau seama ca nu am mai vazut niciodata in viata mea ceva mai frumos decat acel loc si ca Paradisul s-a nascut cu siguranta pe acele meleaguri.



Cea de-a treia zi a fost destinata Vezuviului si Pompeiului. Adevarul este ca nu ma asteptam sa vizitez un vulcan in timpul excursiei asa ca momentul cand m-am vazut cocotata pe el, uitandu-ma in craterul sau a fost ceva de nedescris. V-ati simtit vreodata extrem de mici? Coplesiti de lucrurile din jurul vostru? Ei bine ala a fost sentimentul care m-a incercat, ideea ca ceva atat de frumos poate face rau, ideea ca noi oamenii suntem niste fapturi asa aiurite crezand ca noi suntem centrul Universului… Apoi au urmat ore intregi de istorie. Intrand pe strazile Pompeiului mi-am dat seama ca nimic nu este ceea ce pare. Am vazut un oras imens( poate mai mare decat orasul meu natal) efectiv distrus de vulcanul pe care de 3 seri pana in acel moment  il priveam cu admiratie de la geamul casei unde am fost cazati. Simteam viata intr-un oras mort si asta imi facea pielea de gaina. Am petrecut ore intregi pe stradutele lui, caldura ne facea sa fim din ce in ce mai obositi, soarele dadea o tenta maronie pielii noastre, dar noi ne tot plimbam. Toate casele erau la fel, dar fiecare ne spunea ceva diferit. Era ciudat sa privesti un oras in ruine, un oras cu locuitori din piatra, un oras unde singurele rasete pe care le auzi nu sunt ale copiilor ce joaca fotbal, ci ale vizitatorilor care nu stiu cum sa isi mai exprime bucuria. Am vazut acolo mai mult vizitatori decat in orase mari inca locuibile si mi-am dat seama ca fiecare om are nevoie sa vada frumusetea in ceva ce nu mai exista. In seara aia am adormit gandindu-ma la oamenii care paseau pe stradutele intortocheate si ale caror trupuri au ramas prinse in lava, pentru ca da, daca vizitezi Pompeiul vei gasi astfel de oameni.






Ziua urmatoare, cu toate ca eram mai mult decat obositi, am plecat spre Napoli. Vremea era iarasi caniculara si daca adunam caldura cu aglomeratia din oras, simtim pulsul Napoliului. Stradute inguste, ardei iuti care aduc noroc, zeci  de motociclete care se plimba pe langa oameni si miros de pizza peste tot, asta a insemnat pentru mine acest oras. Ne-am plimbat toata ziua prin Napoli, am mancat una dintre cele mai bune pizze pe care le-am mancat vreodata si am facut o multitudine de poze.


A patra zi a fost dedicata plajei si, nu stiu cum am reusit, dar am gasit cea mai frumoasa plaja pe care am vazut-o vreodata in viata mea.Cu toate ca prima plaja pe care am incercat-o dimineata nu era cine stie ce, am ajuns in jurul pranzului in cel mai frumos loc de pe acest Pamant. O plaja singuratica, cu apa cristal si pietricele multicolore care mi-au gadilat talpile. Ne-am balacit ore intregi, pana cand pielea mea se stacojise total, moment in care m-am intins pe pietrele fierbinti si am lasat soarele sa imi gadile pielea. Acolo as fi ramas pentru tot restul vacantei!



Sambata ne-am facu bagajele si ne pregateam de intoarcere in Spoleto. Imi parea rau ca plec, as fi vrut ca excursia noastra sa dureze o vesnicie si intr-un fel dorinta mi s-a indeplinit. In timp ce voiam sa punem GPS-ul, parintii lui Andrei ne-au spus sa cautam o alta localitate, ne-au dezvaluit faptul ca excursia nu se incheiase si inca o data ne-au lasat masca pe amandoi. Ne-am indreptat catre sudul Italiei, catre Matera despre care nu stiam absolut nimic. Faptul ca nu am avut conexiune sa caut detalii despre loc a fost pe moment tare ciudat, dar dupa putin timp mi-am dat seama ca voi fi luata prin surprindere cand ajung acolo asa ca nu mi-a mai pasat. Am mers caeva ore bune prin pustietate, printr-o zona cu un relief special si atunci cand Matera era in fata noastra ne-am dat seama ce se intampla. Oraselul este dispus in trei straturi sa le spunem, oraselul nou( 1300 si ceva...), oraselul nou si grote din neolitic. Am ramas uimiti, nu am mai vazut niciodata asa ceva( am citit acum, inainte de a scrie postarea, ca locul asa e cel mai vechi din Europa), efectivam ramas fara grai in fata unui oras care deborda de energie. Ne-am plimbat ore bune pe stradutele lui intortocheate, am simtit iarasi cum istoria este scrisa de asfalt si ne-am intristat instant cand ne-am dat seama ca trebuie sa plecam. Si daca sunteti curiosi sa stiti ca Matera va fi Orasul Culturii in anul 2019, deci eu zic sa il vizitati chiar acum. In plus, in timp ce ne plimbam am aflat si faptul ca oraselul este numit Cel de-al doilea Israel datorita reliefului, grotelor si mai ales zecilor de filme care s-au turnat aici( printre care si Patimile lui Iisus din 2013).



Duminica am luat-o de la capat. Credeam ca ne intoarcem acasa, dar am aflat ca mai avem o oprire, orasul cu "truli". Va intrebati ce sunt aceia "truli"? Nici noi nu am avut nici cea mai mica idee pana cand nu am ajuns fix in mijlocul orasului. Truli sunt niste casute, pe care eu le-am asemanat ca fiind ale unor zane ori creaturi mitice, facute din piatra, care amintesc de o lume fantastica. Oraselul mic, dispus pe etaje este de-a dreptul genial, casutele te fac sa simti ca oricand poti intalni vre-un capcaun la cotitura iar micile suveniruri care se vand in fiecare ungher sunt absolut geniale. Ziua s-a terminat cu vizitarea unei biserici plina de mozaicuri care ne-a lasat fara grai, in sunet de clopote si raze de soare pe piele.



Azi( luni) ne-am intors acasa. Obositi, dar cu zeci de amintiri placute, cu mii de poze, cu regretul ca nu vom mai vedea prea curand acele locuri. Si cu toate ca acum stau in fata laptopului, cu internet din belsug, as da tot internetul din lume pentru a ma intoarce acolo. Pentru a vedea iarasi Vezuviul pe micul geam din fata patului, pentru a ma zgaria in pietricele colorate si pentru a ma mai durea picioarele inca o data. Ce se va intampla in continuare? Astept ziua de maine pentru a afla, pentru ca restul de doua saptamani sunt inca un secret bine pazit.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu