image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Am fost prinsă pe mare


Vă tot spun mereu că îmi place să călătoresc, dar e prima dată când călătoresc pe ape tulburi la propriu.  Joia trecută, împreună cu echipajul meu format din Raluca, Emil, Malaezu și Alin, am ajuns pe corabila lui Black Bart care a vrut totuși să ne dea o cale de scăpare de pe corabie. Am fost aruncați într-una din camere și puși să evadăm în maximum 60 de minute, dar se pare că sorții nu au fost în favoarea noastră.

Trebuie să vă spun că piratul are un simț estetic absolut fabulos: camera arăta exact așa cum mă așteptam să arate o cameră de pirați și cel mai interesant lucru a fost faptul că totul mi s-a părut autentic. Pe lângă decor, o să găsiți acolo( dacă o să fiți și voi prinși așa cum am fost noi) cele mai frustrante lacăte posibile care nouă din păcate ne-au dat foarte mult de furcă. Camera a fost gândită pentru a pune la muncă fiecare membru al echipei, fiecare idee ce venea cuiva trebuia încercată pentru că altfel puteai rata chestiile care erau fix în fața ta( exact aa cum s-a întâmplat la noi din păcate).

Un lucru pe care l-aș schimba la cameră este numărul puzzle-urile pentru că mie, sinceră să fiu, mi s-au părut mult prea multe de făcut pentru doar o oră. Vorbeam și cu owner-ul și ne spunea că multă lumea a sugerat ca această cameră să aibă un timp mai mare de 60 de minute, dar acesta ne-a spus că nu este neapărat o idee bună pentru că ar mai estompa din aventură( trebuie să fiu de acord aici cu el).

Noi nu am reușit să evadăm iar Black Bart ne-a lăsat legați într-un butoi pe o insulă, dar înainte să plece ne-a spus că cei de la Xscape vor mai deschide curând o cameră și că poate vom avea mai mult noroc în aceea. Pe cei de la Xscape îi puteți găsi la adresa Bulevardul Hristo Botev nr.6, Bucureşti; intrarea se face din Strada Scaune.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu