image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Telefoane târzii


Din când în când mă sun pe mine cea veche.

Râdem în telefon minute întregi până când ea începe să plângă. Atunci tac. Tac mai mult decât am tăcut în toți cei douăzeci de ani numărați de două ori pe degetele de la mâini. Și-mi povestește despre crimele ce i s-au produs în suflet: și Doamne cât sânge Ascult, respir și uit de mine. Apoi își  revine.

Nu știu cum face, dar începe să râdă zgomotos și mă întreabă cum o mai duc eu. Atunci îmi dau seama că e una din serile alea în care nu vrea să vorbească despre ea și tac.

-Mai ești?

Întreabă mereu același lucru și eu nu-i răspund. Începe să vorbească și tace apoi râde și o ia de la capăt.

E atât de mică încât uneori uit că a trecut de mult de ora ei de culcare și închi. Nu-i spun nimic, doar pun telefonul în furcă și ea știe. Știe că o să mai sun, mereu fac asta, mereu intru în viața ei când am nevoie să uit de aglomerația din minte, când zgomotul celor douăzeci de ani numărați de două ori pe degetele de la mâini devine infernal, când citesc câte ceva și-mi amintesc că undeva în trecut cineva are nevoie să vorbească.

Din când în când mă sun pe mine cea veche și râd. De mine și de ea.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu