image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Recenzie: Am supraviețuit Lagărului Morții- Eva Mozes Kor


Mulțumesc librăriei online libris pentru această carte. Dacă sunteți în căutarea unor volume intrați pe site-ul celor de la libris unde o să găsiți până și titluri în limba engleză.

În momentul în care am văzut pentru prima dată cartea am știut că o vreau: că am nevoie să o citesc, mai ales având în vedere că sunt o împătimită a titlurilor sub care stă o poveste adevărată din timpul Holocaustului. Am întâlnit mulți oameni care iubesc acest tip de cărți și câțiva dintre ei chiar mi-au ridicat în slăvi cartea mai sus menționată așa că m-am decis că trebuie să o citesc.

Cartea prezintă, așa cum am spus și mai devreme, viața a două gemene în timpul Holocaustului, mai precis viața de dinainte de a fi luate în Lagărul Morții și viața pe care acestea au dus-o acolo. Povestea este una șocantă, mai ales pentru că nu am auzit de multe cărți care să descrie povestea unor gemene în acea perioadă. Sinceră să fiu m-am cutremurat auzind ororile la care erau supuse, faptul că erau privilegiate oarecum, dar în niciun caz să nu vă gândiți că acest privilegiu nu venea cu un preț.

Ceea ce nu am apreciat la carte este faptul că se pune mai mult accent pe viața lor de dinaintea Lagărului decât pe cea pe care au petrecut-o în interiorul lui. Povestea are un început extrem de simpatic, care nu prevestește nimic rău, cele două fetițe își trăiau viața de copii într-o căsuță mică dintr-un sat uitat de lume.

Cartea va fi pe placul tuturor cei care sunt pasionați de subiect, mai ales pentru că finalul ne arată  că încă mai este speranță, că omul este capabil să treacă peste, să lase în urmă trecutul și să se concentreze pe viitor. În plus, faptul că este o carte extrem de scurtă, face ca citirea ei să se facă în numai câteva ore, așa că cititorul nu va uita detaliile de la o citire la alta.

Share this:

CONVERSATION

2 vise sparte:

  1. Pe mine mă atrage titlul şi faptul că e autobiografie :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Neapărat trebuie să citesc acest roman; îmi plac toate romanele care tratează tema Holocaustului și a Germaniei naziste. Mulțumim pentru recomandare!

    RăspundețiȘtergere