image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Haine și încălțăminte de vară


 Dragile mele prietene( vă spun așa pentru că în ultimul timp am discutat cu voi despre oricei, haine, gusturi în materie de vinuri și chiar și tot ce ține de accesorii), astăzi m-am decis să deschid iarăși subiectul magazinelor online de haine( și nu numai, asa cum o să vedeți în acest articol). M-am decis să vă povestesc iarăși pățăniile mele în materie de fashion având în vedere că acum nu foarte mult timp vara și-a intrat în drepturi iar șifonierul meu simțea nevoia unei schimbări.

Dacă de obicei vă vorbeam de haine, despre cât de greu îmi este să trec de la un sezon la altul pentru că niciodată nu găseam în magazine fix articolele vestimentare de care aveam nevoie, ei bine astăzi m-am decis să vă povestesc despre goana mea nebună după pantofi de vară care a durat în jur de două luni. Da, ați citit bine, două luni sau undeva pe acolo.

Din punct de vedere al încălțărilor am fost întotdeauna o ciudată. Țin minte că atunci când eram mică nu-mi găseam niciodată ceva care să-mi placă și chiar dacă în al șaptelea ceas găseam ceva acceptabil, numărul meu era out of stock. O luam razna atât eu cât și mama care nu mai știa pe unde să meargă cu mine( cred că pe vremea aia era o problemă cu încălțările numărul 37-38 prin Buzău). Dar nu vreau să vă povestesc amintiri din copilărie ci lucruri destul de actuale care m-au făcut să îmi ies din minți.

Am căutat destul timp o pereche de balerini pe care să îi asortez pantalonilor mei preferați, dar timp de două luni nu am reușit să găsesc perechea perfectă. La un momentdat am trecut prin toate stările posibile: de la nervi la neagre iar apoi la crunta acceptare. Țin minte că într-o zi am spus„ gata cu balerinii!”. Bineînțeles că acestă decizie nu a durat decât câteva zile până când mi-am dat seama că venea căldura peste mine si eu nu aveam încălțări comode de vară.

În cele din urmă am dat o fugă pe site-ul celor de la Tinar și am căutat câteva ore bune perechea perfectă pentru mine. În plus, pe lângă balerinii minunați pe care i-am văzut aici, am găsit o mulțime de teneși( de care sunt absolut obsedată), dar și haine cu adevărat speciale pe care abia aștept să le încerc.

Dacă și voi aveți aceleași probleme ca și mine vă invit să dați un click aici și să încercați să găsiți pe site-ul celor de la Tinar.ro obiectele vestimentare perfecte pentru această vară.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu