image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Miniprix





Cu toții cred că ne-am dorit magazine cu prețuri mici, haine care să arate de milioane, dar la un preț convenabil, care să nu ne oblige să nu mâncăm câteva zile și posibilitatea de a cumpăra articolele dorite de acasă, din scaunul nostru preferat bând o cană de ceai și ascultând cum afară plouă. Până acum ceva timp nu credeam că toate aceste cerințe pot fi îndeplinite, dar cei de la Miniprix mi-au schimbat părere în ultimii câțiva ani.

Prima mea întrevedere cu acest lanț de magazine a fost în urmă cu ceva ani, când în orașul meu natal s-a deschis mall-ul. Pe vremea aceea toată lumea era înnebunită și într-una din plimbările mele pe acolo am descoperit acest magazin, numit Miniprix care inițial nu îmi făcea cu ochiul. Nu judeca o carte după copertă se spune și spre norocul meu nici nu am făcut asta și am intrat în magazin. Țin minte că mi-a plăcut atât de tare încât am revenit destul de des în magazin.

Tutuși, acum ceva timp magazinul s-a desființat așa că până vara trecută nu am mai dat de acest magazin, negândindu-mă sa îl caut în mediul online. Norocul meu a fost în momentul în care una dintre prietenele mele a început să își cumpere diverse elemente vestimentare de pe site și mi-a spus și mie despre existența magazinului în mediul online.

Atunci când am intrat pe platformă țin minte că am rămas uimită: hainele erau la fel de frumoase cum mi le aminteam iar prețurile atât de mici încât până și niște simple eleve ca noi puteau să arate bine la prețuri minimale. Am fost surpinsă de site, de toate obiectele vestimentare pe care le-am găsit postate acolo iar atunci când am ajuns în București am fugit direct la primul magazin Miniprix pe care l-am găsit pentru a restabili relația pe care o aveam în viața reală cu acest magazin.

În încheiere aș vrea să știu de la voi dacă vă achiziționați haine de la acest magazin online și dacă sunteți mulțumiți atât de calitatea obiectelor vestimentare cât și de prețurile acestora.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu