image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Pentru un somn mai bun


Pentru mine somnul este extrem de important. Iubesc să dorm și cine spune altfel greșește. După o zi plină, în care am alergat de colo colo abia aștept să ajung acasă, să mă arunc în lenjeriile mele de pat și să dorm până a doua zi.

Sunt o maniacă a somnului și cred că toate persoanele de vârsta mea simt la fel ca mine având în vedere că ne petrecem o bună bucată de timp mergând la școală/ facultate unde obosim în ultimul fel. În perioada în care aveam BAC-ul circula și o glumă care spunea cam așa ” mi-aș dori să adorm și să dorm așa vreo două luni, cred că atunci aș fi suficient de odihnit pentru a mă reapuca de învâțat”. 

Să fim serioși, avem nevoie de somn, fără el suntem legume, nu putem face absolut nimic întreaga zi. Dar știți ce ne influențează cel mai mult somnul? Patul în sine și saltele pe care dormim un timp îndelungat.

În momentul în care a trebuit să mă mut la București am trecut printr-un magazin de mobilă pentru a mă uita la paturi. Sinceră să fiu nu am găsit nimic care să-mi atragă atenția așa că, ghidată de o prietenă, am intrat pe site-ul celor de la Somproduct.ro.  Prețurile paturilor aici, erau exagerat de diferite față de cele din magazine iar modelele suficient de variate încât să am probleme în a mă decide.

Mă cunoașteți destul de bine așa că după ce m-am hotărât la modelul de pat în care urma să dorm pe parcursul studenției m-am decis că ar trebui să aleg și o saltea Somproduct pentru a avea pachetul perfect pentru un somn fără de cusur.

Acum, după câteva luni de când am achiziționat minunatele obiecte vă pot spune că dormitul a devenit o plăcere și mai mare decât era până acum. Îi iubesc pe cei de la Somproduct iar produsele lor sunt demne de a fi cumpărate de fiecare dintre noi. Voi ce spuneți? Aveți ceva cumpărat de pe acest site?

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu