image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Eu și Kafka

 


Vi s-a întâmplat vreodată să aveți o relație de iubire-ură cu un scriitor ( care să mai fie și mort pe deasupra)? Dacă nu, înseamnă că nu l-ați citit pe omul potrivit.

De când mă știu, am vrut să îl citesc pe Kafka. Toată lumea îl lăuda așa că tot încercam să-i citesc și eu o mică nuvelă: nu am reușit niciodată. Sau cel puțin niciodată până în momentul în care am ajuns la facultate. Prima carte care mi-a fost cerută? Metamorfoza.

La început eram atât de fericită încât m-am dus direct acasă și am început să o citesc. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, cu toate că inițial nu știam cum să o termin mai repede. Ideea e interesantă, cartea e ușurică, totul era bine și frumos.

Până când a durat iubirea asta? Ei bine până acum două săpămâni când mi s-a spus ca după vacanță să vin cu o anumită temă ce are la bază nuvela lui Kafka. Vreți să vă spun stările prin care trec de atunci? Am visat gândaci si idei interpretative. 

Ei bine, eu de două săptămâni nu mai pot să-mi găsesc liniștea pentru că până acum credeam că-l înțeleg pe omul ăsta care acum se învârte în mormânt, dar acum mi-am cam schimbat părerea. Și știți ce este și mai rău? Momentul când profesorul spune ”Trebuie să fiți siguri pe voi, altfel asta se va vedea în lucrarea și ea va fi una stângace.” 

Nicio presiune am spus!

De câteva nopți mă tot învârt pe lângă foaia unde am început să fac lucrarea și în seara asta chiar îmi venise o idee. Începusem eu drumul și după doar 5 minute de scris ce se întamplă? Îmi vine o altă idee briliantă și trebuie să aleg între cele două. 

Ce am ales? Să vorbesc cu Diana care m-a făcut să vreau să scriu aici despre relația mea cu Kafka în loc de a găsi cea mai bună soluție pentru lucrare.

Ce voi face în continuare? Voi spera ca până când va trebui să predau lucrarea mă voi metamorfoza într-un gândac și eu și piciorușele mele mici vom pleca în țări mai calde.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu