image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Liceu, cimitir al tineretii mele



De ceva zile incerc sa scriu cateva randuri despre si pentru persoanele care, voit sau nu, au facut parte din viata mea in ultimii patru ani, persoane dintre care unele m-au ajutat sa ma formez ca om doar prin simpla lor prezenta iar altele, ajungand la inima mea, devenindu-mi prieteni, cunoscand parti din mine pe care nu multi le cunosc.

Acum patru ani, cand v-am intalnit, dragi colegi, nu mi-am imaginat ca relatiile dintre noi vor lua o asemenea turnura. Nu mi-e dor de primele zile de liceu, le-am urat atunci si cred ca le voi uri pentru totdeauna pentru ca la inceput nu ma regaseam in colectiv, si din cate stiu multi dintre voi simteau la fel ca mine. E amuzaznt sa scriu asta acum, dupa atatia ani, cand v-am cunoscut pe majoritatea dintre voi in toate ipostazele; am plans cu voi si am ras, am avut intotdeauna un umar atunci cand am avut nevoie de el si cate un secret de impartasit cu fiecare. 

Mai sunt patru zile. Patru zile din patru ani si totul se deruleaza pe repede-inainte in mintea mea. Imi aduc aminte de fiecare la inceput, de fiecare gluma din cauza careia nu ne mai puteam opri din ras si de fiecare moment mai mult sau mai putin tensionat care ne-a facut, chiar si pentru cateva clipe, sa fim mai uniti ca niciodata. Nu o sa mint, si asa cum a spus una dintre voi acum cateva zile: au existat si conflicte care, cred eu, se vor aplana acum la sfarsit, conflicte de care vom rade peste ani ( va rog, sa nu va omorati la intalnirea de zece ani din cauza ca nu puteti stabili locul! ).

Asa cum am zis mai sus, au fost anumite persoane de care m-am apropiat mai mult decat de celelalte. Nu o sa le numesc, pentru ca ele stiu ca vor fae mereu parte din mine, din viata mea de liceeanca, persoane ale caror povesti nu le voi putea uita pentru ca au devenit si povestile mele in acesti ani. Acestor persoane le voi multumi intotdeauna pentru sfaturi, pentru ca au fost acolo cand nimeni nu era, pentru ca m-au iertat cand am gresit si mi-au dat o palma cand continuam sa gresesc. 

Cand ma gandesc la liceu nu ma gandesc doar la oamenii noi pe care i-am cunoscut, ci si la cei vechi. La acele persoane pe care le cunosteam de o viata si care mi-au fost alaturi in fiecare dimineata la ora 6.50 fix. Ei sunt oamenii care nu au nevoie de prezentari, cei ce mi-au imbunatatit intotdeauna starea, cei care nu au uitat niciodata de unde am plecat si care nu m-au lasat la greu.

Momentan nu pot intelege unde a zburat timpul si cand s-a terminat totul. As mai vrea un majorat, putin suc de portocale, cateva dansuri si gratare, nopti nedormite si conversatii in miezul noptii cu lacrimi in ochi. Liceul , pentru mine, nu a insemnat doar cei patru pereti intre care am dormit mai mult decat am dormit in propriul pat. Liceul a insemnat oameni pe care i-am considerat o familie, oameni ce m-au facut sa zambesc in clipe in care nu exista niciun motiv sa fac asta.

Au mai ramas patru zile din patru ani si... momentan ziua de vineri e doar un vis ce nu pare real.



Share this:

CONVERSATION

3 vise sparte: