image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Psihoza IV


Moartea zacea in camera fara geamuri. M-am spalat pe maini, am asezat-o pe bruneta, cu buze-i extrem de rosii in albul imaculat al incaperii, pe pat si am inceput sa caut un lucru pe de-al ei pe care sa-l opresc drept premiu. Un lucru care sa-mi dea satisfcatia unui omor perfect, omorul pe care ei nu vor sti cine l-a savarsit.

Sub patul imbrcat intr-un cearceaf patat la colturi, era un carnetel albastru. Am inceput sa zambesc imediat ce l-am vazut, gasisem mai mult decat cautasem. Nu am rasfoit paginile rupte si mazgalite, ci am rupt prima foaie si am plecat multumit.
Ajuns in propria-mi camera am scos hartia mototolita si am inceput sa citesc printre randuri, un scris extrem de dezorganizat, cuvintele aveau diferite marimi iar punctuatia nu exista.

"Se spune ca nebunia este sora sortii. Ca viata e predestinata mortii. Ca zambetul se sfarseste cu lacrimi amare pe obraji calzi. Se spune ca oamenii au dreptul sa viseze si sa traiasca. Eu am dreptul sa visez ca traiesc, si sa mor cand visul se sfarseste. Imi pierd firea usor, incerc de ceva timp sa scriu o viata ce se repeta in fiecare zi, o amintire pe care nu o am, o speranta pe care o uit chiar daca am nevoie sa ma agat de ea. Imi pierd viata cu fiecare zi ce trece, mor incet dar nu asta ma distruge. Imi uit fiecare clipa de viata si tu nu o sa poti intelege cum este asta niciodata. Nu o sa gusti viata atat de amar cum o fac eu, nu o sa mirosi zambete false, defapt este posibil sa nici nu stii cum iti arata zambetul. Mi-e frica de fiecare data cand inchid ochii, pentru ca atunci cand ii deschid stiu ca voi fi o noua eu. Si m-am saturat sa-mi incep viata in fiecare clipa. Tu nu stii cum e sa nu-ti cunosti numele, tu iubesti, eu uit, tu retii eu pierd. Nu-mi stiu varsta, nu-mi doresc sa o stiu, poate sunt la fel de tanara ca femeia care este cu mine in salon, 25 de ani, sau poate doar mi se pare. Nu ma cunosc pe mine, nu-mi amintesc de nimeni, dar cel mai rau, nu o sa cunosc niciodata fiinta care mi-a facut asta, cu toate ca eu cred ca o iubesc…"

Un tipat s-a auzit din capatul holului si cativa barbati solizi au inceput sa alerge intr-un ritm alert. Zambeam pentru ca stiam ce se intamplase, stiam ca-mi descoperisera opera de arta, pentru ca asta era. Omului i se dadea viata pentru a profita de el, omul prin definitia lui este opera de arta a divinitatii, insa moartea omului e arta mea, cea care ma face fericit in fiecare zi.

" As vrea ca macar o data in viata sa-mi petrec o zi in care sa salut pe toata lumea, in care sa le zambesc tuturor, in care sa nu-mi fie frica, aceea ar fi o zi perfecta. Nu stiu cum atinge un fulg pielea, nu am simtit-o niciodata, sau poate am simtit-o si nu-mi amintesc. Mainile imi tremura din ce in ce mai greu, insa nu ma opresc, vreau sa scriu aici pentru mine,pentru tine ca daca vei fi vreodata in pielea mea sa stii cum este, sa nu astepti, ci sa intuiesti ce se va intampla. "

Intr-una din zile a fost galagie mare in spital. Doctorul care se ocupa de noi tipa si arunca cu hartii peste tot. Se pare ca gasisera caietelul albastru si-l citisera cap coada; bruneta planuia o sinucidere de zile mari dar se pare ca o ajutasem sa termine treaba mult mai repede decat planuise ea. Zambeam iarasi.

Share this:

CONVERSATION

6 vise sparte:

  1. Cat de mult imi place sa-ti citesc povestea :x O ador...100% o ador... o ador...(Stiu , ma repet :D) , dar asta este adevarul.
    Ma declar fanul nr.1 (cel mai mare fan) al acestei povesti !
    Si fanul nr.1 la poezii...imi plac la fel de moolt :x

    RăspundețiȘtergere
  2. mi se pare mai mult decat genial. este o opera de arta. invii cuvintele, nu le omori. ;x parc-am vazut un fi

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu ma asteptam la asa un final :O
    Anyway ,mi-a placut enorm.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cat imi place! <3 sper ca mai e o continuare :o3 te rugam. :x

    RăspundețiȘtergere