image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Psihoza III


Incepusem sa nu mai deosebesc zilele inter ele, dar asta nu insemna ca mintea mea o lua razna, nu, eram mai lucid ca niciodata. In plus incepusem sa-i cunosc pe pacienti, mai ales pe bruneta de aproape 18 ani care-mi amintea destul de bine de motivul pe care ajunsesem sa-mi petrec viata intre patru pereti albi, auzind un zgomot surd de la ceasul negru.


Ea nu a inteles niciodata faptul ca simpla ei prezenta imi provoca dependenta, la fel cum facuse si prima tigatra care imi promisesem ca va fi si ultima. Imi trecusera pragul de zeci de ori femei fara caracter, care-mi provocau repulsie de cele mai multe ori; femei care intelegeau ca viata lor nu va mai fi la fel dupa ce vor cobori scarile abrupte. Dar ea nu m-a ascultat, ea a asteptat sa-i fur si ultima suflare, nu m-a vrut in viata asta asa cum o voiam eu.
Devin sentimental si asta nu inseamna nimic pentru tine, tu cel care citesti, tu vrei sa-l cunosti pe barbatul care a omorat cu sange rece si a ras. Cel care a pastrat cadavrul palid pe o canapea din piele si care a dansat cu sufletul celei moarte. Tu vrei sa intelegi de ce dimineata, timp de patru zile, i-am soptit la ureche un "buna dimineata" si de ce privind-o nemiscata, cu buzele putin deschise imi provoca o placere nebuna.


Asistentele se schimbau la fiecare 8 ore, si timp de cateva minute ramaneam mereu singuri, asa am aflat povestea brunetei. Stand pe un scaun maro deschis si privind-o in ochi in timp ce spunea incontinuu "unde sunt ei? de ce nu sunt cu mine?". Unii ar spune ca era demna de mila, atat de tanara si ramasa singura. Dar ea nu era singura, ea avea moartea mai aproape decat putea crede, si aveam de gand sa o ajut sa-si dea seama de asta.
Dupa cateva zile, cand ramasesem singuri m-am apropiat de camera ei, era la fel de alba ca toate celelalte, fara lumina naturala, daor un bec mut ce iesea din tavan, ajunsesem sa cred ca albul acelor incaperi ii faceau pe pacienti sa nu se trezeasca niciodata din starea aceea de nebunie totala. M-am apropiat de ea... nu-mi amintesc ce s-a intampla, stiu doar ca strigatul ei de durere m-a scos din absenta, trupul imi era acolo, miscam perna pe fata ei intr-un mod total strain, insa gandul imi era din nou la ea. Zambeam. Strigatul de ajutor imi aducea aminte de cea pe care am omorat-o fara sa ma gandesc la consecinte.
Moarta prin asfixiere, ce mod mai bun de a trece in nefiinta pentru cineva care zilnic vedea moartea celor dragi in fata ochilor?

Share this:

CONVERSATION

5 vise sparte:

  1. Ioii...mi s-a facut pielea de gaina ! Abia astept continuarea...abia o astept :-w !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai o imaginatie uimitoare ! Bravo !

    RăspundețiȘtergere
  3. Vezi ca ai cateva greselute :-? fii mai atenta :d
    Frumoasa aceasta poveste :x

    RăspundețiȘtergere
  4. wooow ,wow ..vreau continuarea cat mai repede! <3

    RăspundețiȘtergere