image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

înca îmi aminteam episoade din copilăria ta...




Nu prea are rost sa mai scri cuvinte, sa mai rostesti sunete, sa mai canti fara glas. De ceva timp nu prea mai are rost nici sa zambesti, nici sa respiri, stai si te complaci intr-o stare de nepasare totala. De ceva timp uiti sa-ti amintesti ce ai promis ca nu vei uita. De ceva timp momentele in care te impiedici nu mai sunt asa amuzante.

De ceva timp ai uitat ce inseamna sa fi "amuzat" de cineva, de ceva timp ai cam uitat sa fii tu. Si iti place, ramai in starea asta pentru ca ghici, nu vrei sa pleci, sau ti-e frica sa o parasesti, ramai asa. Dar nu-ti place ca stai pe loc, ca ramai ultimul, ca pierzi. Stii prea bine ca daca nu faci ceva in scurt timp o sa pierzi cam tot ce ai castigat cu greu, dar ai obosit, ai obosit sa faci totul ca sa fie bine, o data vrei si tu sa pierzi momente in razele soarelui, si atunci, atunci doare si mai tare cand vezi ca ce este al tau e asa departe. Departe de tine, si atat.

Iti pierzi cunostinta intr-un corp in care semnele vitale nu mai sunt asa accentuate si nu faci nimic. Nu vrei sa faci nimic, nu mai poti sa faci nimic. Un ecou surd al mintii se aude din ce in ce mai incet, abur de ciocolata calda se zareste pe geam, ruj rosu sters de timp pe o scrisoare galbena, langa un pahar de vin. Si atat. Semne vitale slabe, si amintiri ale propriului tu care nu prea mai poate sa depaseasca starea de tranzitie intre vechi si nou.

Incerci sa speri, sa visezi, dar ceasul te trezeste mereu exact cand iti doresti sa ramai blocat intr-un vis. Si ce faci? Opresti alarma, te trezesti, pui un zambet al naibii de fals, care iti iese asa de bine si continui sa mergi. Si nu ramn decat amintiri. Ruj rosu si o ciocolata calda care isi pierde aroma.

Share this:

CONVERSATION

1 vise sparte: