image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Mendebilul


Aminteste-mi de mine. Sa ma caut intr-un rasarit absurd, sa gasesc copilul cu ochii negrii ascuns in pestera. Aproape de apa marii. Sa fie soare, dar stelele sa luceasca. Sa gasesc acolo umbra trecutului, cu toate lacrimile scurse. Lasa-ma sa-mi innec nebunia intr-o oaza de fericire. In tine. Lasa-ma sa ating un curcubeu format din nuantele buzelor tale. Sa-l ating si sa ma friga o raza ratacita. Lasa-ma sa beau din apa cristalina fara sa-mi fie frig. Mi-e frica sa ma privesc pe mine, copilul ratacit in uitare. Apa imi primeste lacrimile, ma scapa de ele, imi duce amintirile o data cu ele, departe. Un nor sa acopere mingia de lumina. Sa tremur. Pestera sa se largeasca din ce in ce mai tare. Sa ma lase sa aleg daca vreau sa merg spre lumina sau spre intuneric. Sa ma cutremure gandul ca te pot pierde daca merg inspre lumina. Sa las umbra departe. In urma mea. Soarele sa iasa din spatele norilor. Sa ma arda din ce in ce mai tare. Sa ma incalzeasca. Zambind sa ma privesc pentru prima oara fara teama. Copil inaripat si aiurit.


A mai trecut o zi din vara asta. Deja simt miros de toamna. Ploua. E frig. Nu. Nu voiam sa se termine asa. Am trecut printr-o zi aiurita. Am incercat sa citesc cartea care da titlu postului...Am stat 5 ore la o carticica. O proza. Am reusit dupa ore intregi sa o termin. Ca sa ce? Sa vad ca timpul trece pe langa mine si ca eu il pierd aiurea...?

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu