image1 image2 image3

Blogger|Traveller|Book lover|Movie addicted|Escape Room passionate

Autopedepsirea

"Dragostea unei fete e aproape o pietate. Nimic pe lume nu dă impresia de ceva suav, celest, ideal, ca dragostea aceasta pudică şi tremurată"

Cata dreptate avea cand a scris asta. De-as ajunge numai pe jumatate in stare sa scriu asa ceva ar fi incredibil. Azi toata ziua a fost cu citate. Incerc sa ma gandesc la altceva. Am nevoie sa vorbesc cu cineva, nu cu oricine, nu stiu cum sa incep, nu stiu cum sa sfarsesc, am ramas doar eu si melodia aia care e pusa pe replay de 15 ori, melodia aia de fundal pe care o cauti atunci cand ai nevoie sa-ti exprimi sentimentele si mai bine.

"E o crimă îngrozitoare să sugrumi atât de brutal cei dintâi fiori ai dragostei ce răsar în sufletul unui adolescent."

Si daca este o crima asa de mare de ce nu se pedepseste? De ce cei care ne fac sa suferim nu patesc niciodata nimic? Viata lor merge din ce in ce mai bine, iar tu, ramai pur si simplu un copil care se roaga sa nu fi fost decat un cosmar, dar cosmarul se continua la infinit.
Imaginatia asta ma inspaimanta. Vreau sa scriu. Dar iarasi nu pot. Iarasi tot ce iese din tastatura are un sigur nume: ABERATIE. Iarasi nu pot sa ma axez pe nimic. Orele inca trec, weekend-ul devine istorie, somnul pune stapanire pe mine si totusi stau aici, parca ma autopedepsesc, stau aici unde totul ma framanta in loc sa merg sa prind cateva ore de odihna. Stau aici, si-mi dau seama ca am ramas cam singura, singura pentru orice, prea mica, prea singura, si prea calcata in picioare de toti.

Share this:

CONVERSATION

0 vise sparte:

Trimiteți un comentariu